Lintea este una dintre primele plante ”domesticite” de om, mâncăm linte de 9.000-13.000 de ani, dinainte să facem vase de lut. Numele său latinesc, atât de plastic – lens culinaris – ne vorbește despre aspectul său de lentilă. Există mai multe varietăți, cele mai răspândite fiind cea roșie – mică și devreme sfărâmabilă și cea verde, Puy, potrivită pentru mâncărici și salate.
Parte importantă a bucătăriilor vegetariene, fiind bogată în proteine, fier, magneziu și fosfor, extrem de plăcută în combinație cu legume și condimente variate – indienii o folosesc intens, are totuși o slăbiciune, purcelul – afumat ori doar sărat, cu grăsimea sa cu tot. Jane Grigson, în cartea sa Vegetable Book, spune că cel mai potrivit mariaj ar fi vânatul – căprioară, iepure, fazan, potârniche. N-o contrazicem, că nu am încercat.
Revenind la amorul dintre purcel și lintea, verde în acest caz, căci e iarnă și ne dorim mâncăruri consistente, iată o variantă preferată de mine.
Materie primă: pentru 4 persoane (sau una luată câte 4)
- linte verde cam doi pumni de plugar, să fi fost 200 g;
- afumătură de purcel – cam 300 g de oase garf afumate;
- 2 cepe durdulii, ardei asortat mărunțit, de la congelator destul, să fie;
- sare, piper, amestec condimente cam 1 linguriță- vă povestesc mai acana;
- topitură de purcel – 1 lingură.
Lintea o pui la fiert cu apă încă odată volumul ei, cam 1/2 oră, apoi stingi focul. În topitura de purcel călești ceapa, la foc mic, acoperită și cu un praf de sare, pui și ardeii, mai lași să nădușe. Pui apoi oasele despicate mai mărunt, adaugi apă, pui capacul, lași să fiarbă. Te mai învârți prin casă, te mai uiți în cratiță, mai pui apă, tot așa. Când verifici cu o furculiță starea de agregare a cărniței de pe oase și zică că, gata, cedează, scurgi lintea și i-o trântești afumăturii în cap. Mai pui apă și capacul, pui și condimente (vezi mai la vale) le lași să negocieze, să se înțeleagă, până când lintea e făcută și carnea fiartă bine. Scoți carnea de pe oase și o returnezi lintei, verifici starea de umiditate, verifici gradul de condimentare. E gata deci e gata.
amestec condimente
De la o supă de păstârnac luată din cartea d-nei Grigson de mai sus (care nu-mi plăcu) m-am ales cu vreo lingură de amestec super genial, despre care ea spunea că merge cu lintea și spanacul. De spanac nu zic, că nu știu, dar garantez pentru relația conjugală cu lintea.
- 1 lingură cu vârf boabe coriandru;
- 1 linguriță rasă semințe chimen;
- 1 chilli uscat sau 1/2 linguriță fulgi chilli;
- 1 linguriță curcuma;
- (m-am pus că nu aveam) 1/4 linguriță schinduf măcinat.
Chimenul și coriandrul se pun într-o tigaie fără ulei, se lasă să se încingă, se macină apoi în mojar sau în râșniță electrică și se amestecă cu cele măcinate. Se pune într-un borcănel ce se închde bine și se folosește după gust.
Ce merge pe lângă:
O felie de pâine cu semințe, de casă în cazul meu. Ar merge și un bol de orez și ceva ardei iute alături.
Ponturi:
- evident că poți folosi un ciolan afumat, sau o cantitate mai mare de oase afumate, cantitatea de carne de pe ale mele – cam 3/4 de cană – m-a satisfăcut complet
- ai grijă la sare, afumăturile au destulă
- schinduful (fenugreek pre englezește) se găsește la plafar, pe post de ceai, semințele triunghiulare amintesc de curry, cu siguranță intră în compoziția acestui mix
- n-am pus nici pastă de tomate și nici pătrunjel verde la final pentru că gustul era rotund, plin, fără alte nevoi, dar voi puteți pune.
Am zis.
Drept pentru care nu am cantități a vă spune, căci din ce vedeți mai jos m-am înfruptat singură, cu mare plăcere și fără nici cel mai vag sentiment de vinovăție. Deși, e cinstit să spun să 2 bucăți- hai, 3- sunt suficiente pentru o persoană. Una cu simțul măsurii, ceea ce eu nu-s întotdeauna. Am, totuși, o scuză, reci nu-s la fel…..
Clătitele se ung cu crema de brânză, se pudrează cu piper, se așează cu dichis și simț artistic felii de brocoli fierte în prealabil. Se rulează cu măiestrie, se așează într-un vas termorezistent, se parțial-acoperă cu felii de cașcaval, se pune și puțintel unt, se râșnește piper. Stă la cuptor până se topește cașcavalul și totul arată numai bine de savurat.
nt, Confessions of Cooking for One and Dining Alone editată de Jenni Ferrari-Adler este o compilație de dezvăluiri asupra tabieturilor legate de ce și cum mănâncă oamenii când sunt singuri – nu neapărat singuri ca stare generală, dar și ca stare temporară.
bucătăreli și zile 